După ce cazul lui Cosmin Achim a ieșit la suprafață, dezvăluind că acesta a pariat sume de bani pe meciurile echipei sale, FC Voluntari, dar și pe partidele din Liga 1, Gazeta Sporturilor a intrat în posesia unor noi informații explozive din culisele fotbalului românesc.
Potrivit surselor GSP, nu mai puțin de 20 de arbitri din loturile pentru Liga 2 și Liga 3 sunt anchetați de Departamentul de Integritate al FRF pentru că au încălcat regulamentele interne și internaționale și au jucat la pariuri. Informația a venit la o zi după ce președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că Departamentul de Integritate anchetează mai multe cazuri ale unor persoane suspectate că pariază pe meciuri din campionatul intern.
„Ce am auzit, de arbitri, că se joacă pe cartonașe în minutul fix, cutare, cotă 30. Penalty în minutul cutare, cine are primul corner. La ce tâmpenii îi duce capul! Sunt lucruri mult mai grave, în care știa tot stadionul, în care președinții sunau și spunea să parieze repede, toate rudele. Sunt grave! Nu am nimic cu oamenii care joacă. Dar să fie din interiorul fotbalului, e foarte grav” a declarat Florin Prunea.
„Departamentul de integritate anchetează foarte multe cazuri”
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a afirmat că acesta este un subiect delicat și că nu poate oferi mai multe detalii despre persoanele anchetate. „Nu înseamnă că dacă s-a deschis o anchetă, neapărat cineva trebuie să fie vinovat”, a adăugat el.
„Toate anchetele care au fost în desfăşurare până acum confirmă faptul că ne interesează să avem un fotbal marcat de integritate. Departamentul de integritate anchetează foarte multe cazuri la nivelul fotbalului. Din păcate, nu vă putem împărtăşi care sunt cazurile şi în ce faze de derulare se află. În cele mai multe dintre cazuri există o colaborare cu organele statului. În cele mai multe cazuri am beneficiat de sprijinul autorităţilor statului, pentru că şi resursele sunt cu totul altele”, a declarat Burleanu.
Întrebat explicit despre persoanele anchetate, Burleanu a răspuns: „Nu vă pot spune. Alte cazuri pe care le monitorizăm sunt în analiza Departamentului de Integritate. Dar acest lucru nu înseamnă mai multe cazuri pe care ne canalizăm astăzi faţă de anul trecut. Obiectivul nostru este să mergem să ne documentăm şi să vedem dacă se probează sau nu. Nu înseamnă că dacă s-a deschis o anchetă, neapărat cineva trebuie să fie vinovat”.
„Ce doar Achim joacă la pariuri? Sunt mai mulți care joacă la pariuri. Inclusiv mie mi s-a propus să pariez, când jucam în străinătate, dar am refuzat din start. Doamne ferește…” Gabriel Tamaș, fundaș Chiajna
Casele de pariuri sunt în alertă, deoarece cota medie pentru ca într-un meci de Liga 1 să se acorde cel puțin șase cartonașe galbene este de 2,40. De asemenea, cota medie pentru ca într-un joc din prima ligă să se acorde cel puțin un cartonaș roșu este de 4,30.
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.