Dana Roba a trecut prin momente de coșmar din cauza fostului ei soț, iar starea ei de sănătate este în centrul atenției. Medicii au anunțat că se vor ocupa astăzi și de piciorul drept al Danei, care este umflat în urma loviturilor, în urma cărora i-au dat un diagnostic prin care au arătat că sunt rezervați. În momentul în care a ajuns la spital de urgență, Dana avea o vânătaie foarte mare ca urmare a agresiunii suferite, iar fetițele ei au fost martore la această scenă de groază. După această experiență traumatizantă, Dana Roba a dezvăluit cu tristețe că micuțele ei au asistat la această scenă terifiantă.
„Astăzi, medicii de la Județean se ocupă și de piciorul meu drept. Îmi este foarte umflat. Când m-au internat, avusesem o vânătaie foarte mare de la loviturile de ciocan pe care mi le-a dat fostul soț”, a scris Dana Roba pe InstaStory.
„Când am fost după fete am avut încă un șoc cand fetițele mi-au povestit ca au fost martore la fapta tatălui lor. Acest monstru au lăsat cicatrici și traume in sufletul fetelor mele care vor avea nevoie ani buni de considere psihologice. Ma voi prezenta cu capul sus la fiecare termen de judecată, ca toată lumea sa vadă ce a putut sa facă acest monstru.”, a scris Dana Roba, pe contul ei personal de Instagram.
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.