Madonnei continuă să șocheze chiar și la 64 de ani! Internauții au criticat obsesia ei pentru operații estetice, considerând că apariția ei de la Premiile Grammy 2023 a fost una de nerecunoscut. Medicul estetician Iancu Morad a analizat apariția vedetei și a descris procedurile care au schimonisit-o pe faimoasa cântăreață!
Madonna „merge către extreme”!
„Apariția Madonnei de la Premiile Grammy de anul acesta a fost intens discutată în mediul online. Într-adevăr, imaginea afișată pe scenă nu a fost una plăcută deoarece contrastează foarte mult cu modul în care se prezintă pe social media, unde apelează la diverse filtre ce ascund aceste imperfecțiuni. Din punctul meu de vedere, atunci când apelăm la chirurgia plastică sau la orice fel de intervenții, moderația este esențială. Nu trebuie să ne dorim schimbări radicale, ci e de preferat să îmbunătățim ceea ce deja avem, fără a trece în extrem. Tehnologia a evoluat mult în ultimii ani, iar în prezent există foarte multe proceduri minim invazive menite să întinerească chipul, deci fără a ne opera și fără însă a merge către extreme“, consideră chirurgul estetician Iancu Morad.
„La prima vedere, ceea ce atrage atenția este forma exagerată în V a feței, având bărbia îngustă și linia mandibulară foarte fermă, iar pomeții foarte lați. S-a injectat probabil o cantitate mare de acid hialuronic în zona pomeților și s-a făcut un contouring puternic în zona mandibulară, cu injecții de substanțe specifice sau prin ultrasunete focusate, pentru a topi orice depozit de grăsime de sub bărbie și a întinde pielea. Asta dacă excludem intervenția chirurgicală de liposucție în zona gușei și lifting pentru pielea gâtului“, explică Iancu Morad.
Madonna, plină de botox!
„Nu este exclus nici un lifting chirurgical facial, deoarece pielea ei este foarte întinsă, fără cute sau riduri. Liftingul i-a modificat cumva și forma ochilor, vizibil mai alungită. De asemenea, ar putea fi vorba și despre o rinoplastie. Nasul ei pare acum mai scurt și mai îngust, cu un vârf mai ascuțit decât era înainte. Pentru a șterge ridurile, vedeta a apelat cel mai probabil la injecții cu botox în zona frunții și în jurul ochilor, însă această procedură doar întinerește pielea și o face mai luminoasă, nu alterează volumul și proporțiile.”
„Ar mai fi vizibile și rezultatele unei blefaroplastii, prin care se elimină cu succes pielea în exces de la nivelul pleoapelor, întinerind privirea. Toate acestea sunt presupuneri, în urma analizei rapide a chipului vedetei. Dincolo de alegerile sale, de modul în care dorește să arate, este bine să apreciem calitățile ei ca artist, unul care a avut un impact enorm asupra industriei muzicale“, concluzionează specialistul.
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.