Statul român nu îi permite Tinei Glandian să îi reprezinte pe frații Tate! Află de ce!

Statul român continuă să le pună bețe în roate fraților Tate! Deși Tina Glandian își dorește foarte mult să îi reprezinte pe cei doi în curțile din România, diploma ei nu valorează doi bani la noi! Dacă vrea să-i reprezinte, ea trebuie să susțină examenul de barou în România!
Tina Glandian nu-i poate reprezenta pe frații Tate!

„Tina nu își dorește să pledeze pe teritoriul României. Nu este prima dată când avocații români colaborează cu avocați din alte state pentru a-și susține clienții sau pentru a împărtăși puncte de vedere legate chiar de aplicarea dreptului internațional. Astfel, pentru a reprezenta atât în instanța din România, cât și în orice altă țară, avocatul trebuie să șusțină examenul de barou. Mai exact, acest examen ține de legislația din țara respectivă.”, a declarat Eugen Vidineac.

Ce a declarat Tina Glandian despre bilețele?

Frații Tate au strecurat niște bilețele jurnalișilor, după cum puteți citi aici.

„Mesajul vreau să fie destul de bine înțeles. Nu se dorește intrarea în detalii despre dosar, audierile sunt închise, nu este nimic public în acest moment. Tina Glandian a venit în calitate de avocat al cetățenilor americani care îi sunt clienți. Tina va petrece mai mult timp cu cliențîi ei. Nu voi discuta problema bilețelelor.” a declarat Tina.

Tina nu are drept de a pleda în România însă cunoaște foarte bine sistemul din România. Ea colaborează strâns cu avocații, având rol de strateg. „Strategia este confidențială, dar se lucrează pentru că ei să fie eliberați.”, a declarat avocata Tina Glandian.

Citeste si...  A murit sex-simbolul Raquel Welch! Cauza decesului nu este încă cunoscută!

Cele mai citete

Dragoeste

Showbiz

Femeia de astazi