Super spectacol susținut de Paul Surugiu-Fuego la Ardud 8 December 2024

Spectacolul „Împreună de Crăciun”, susținut de Paul Surugiu-Fuego la Ardud, a fost cu adevărat un succes remarcabil. Artistul a reușit să creeze o atmosferă magică, specifică sărbătorilor de iarnă, cucerind audiența cu talentul său și interpretările emoționante.Publicul s-a bucurat din plin de prezența unui artist complet, care a îmbinat armonios colindele tradiționale, cântecele de Crăciun și momentele de suflet. Energia pozitivă și căldura transmisă de Fuego au transformat seara într-una de neuitat, plină de bucurie și emoție.
”La Ardud, spectacolul extraordinar susținut de Paul Surugiu – Fuego a transformat Casa de Cultură „Dr. Augustin Mircea” într-un loc al emoției.Artistul îndrăgit a încântat publicul cu cele mai îndrăgite cântece și colinde de Crăciun, aducând magia sărbătorilor mai aproape de sufletele celor prezenți.
Este o bucurie să vedem că această instituție culturală își păstrează funcționalitatea și reușește să găzduiască evenimente deosebite.Organizarea impecabilă, succesul în vânzarea biletelor și aprecierea venită atât din partea publicului, cât și a artiștilor care urcă pe scena ardudană, confirmă importanța acestei case de cultură în comunitate și în județ”, a spus primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, imediat după spectacol.
Un astfel de spectacol demonstrează încă o dată importanța artei și a muzicii în apropierea sufletelor, mai ales în această perioadă festivă.

Citeste si...  Pepe și Raluca Pastramă, din nou împreună! „Iubirea mea”

Cele mai citete

Dragoeste

Showbiz

Femeia de astazi